Dacă ar fi să glumesc pe tema asta, aș spune doar atât: întâi o aduci acasă, că loc își face ea singură. Și cred că nimic n-ar fi mai aproape de adevăr, pentru că o pisică se strecoară în viața ta pe nesimțite, în fiecare zi puțin mai mult decât ieri, până când în final ajungi să te întrebi cum oare ai trăit până atunci fără ea.
Așa și cu Rapunzel. Am ales să încep acest blog despre viața cu pisici la un moment aniversar, la care țin mult și pentru care sunt recunoscătoare în fiecare zi: astăzi, pe 3 septembrie 2026, se împlinesc 15 ani de când am adus-o acasă pe cea care a schimbat totul pentru noi (noi: adică eu și Mădălin, prietenul meu). Era un ghem de blană în vârstă de 3 luni, deja returnată de o altă familie, cu șanse mai mici de adopție (pentru că, din păcate, toată lumea își dorește să adopte un pui cât mai mic) dar cu o personalitate clar conturată încă de pe-atunci (și cu care se mândrește și astăzi!).
Atunci nu știam încă, dar aveam să ne îndrăgostim de ea mult peste ce aș putea exprima eu în cuvinte acum. Viața cu o pisică (sau mai multe!) nu este deloc simplă, dar nici atât de complicată pe cât am crede inițial. Iar eu m-am gândit să intru în cât mai multe amănunte despre ce înseamnă asta, pentru că atunci când tragi linie, cu un animal de companie lângă tine vei ieși mereu pe plus.
Cum te pregătești pentru o pisică?
Nu știu dacă există cu adevărat o rețetă universal valabilă, dar ce a funcționat pentru noi a fost documentarea temeinică înainte de a face acest pas, și asta este și recomandarea mea pentru tine dacă te afli în aceeași situație. Da, știam amândoi că vrem o pisică, dar am încercat să luăm hotărârea cu capul, nu cu inima, pentru că nimic nu este mai greu decât să-ți dai seama că nu o poți păstra dintr-un motiv oarecare, deși ți-ai dorit-o atât de mult.
Așa că întâi am citit pe Internet diverse articole despre pisici, iar apoi am luat o foaie de hârtie și am așternut pe ea toate lucrurile despre care tocmai aflaserăm că ar putea merge rău: pisica lasă păr, pisica strică fotoliile și canapeaua, pisica se cațără pe perdele și le strică, pisica o să vină de hac florilor, pisica te iubește doar când îi este foame, cum faci cu pisica dacă pleci în concediu… și toate celelalte idei preconcepute pe care le știm cu toții.
Și, cum stăteam noi așa cu lista în fața ochilor și cu dorința de a avea o pisică în suflet, le-am luat pe rând și ne-am gândit la fiecare în parte, încercând să vedem dacă ne putem împăca și noi cu… inevitabilul.
- Lasă pisica păr? Da, lasă, dar dacă o periem regulat și dăm cu aspiratorul ca orice oameni normali, vom supraviețui.
- Strică pisica fotoliile și canapeaua? Da, dacă sunt din piele, dar uite, noi avem canapea din stofă, și până la urmă, chiar nu găsim noi o husă dacă trebuie?
- Se cațără pisica pe perdele? Da, se cațără, dar uite că noi oricum nu avem perdele sau draperii deci am rezolvat-o și pe-asta.
- Strică pisica florile din ghivece? Da, le strică, poate chiar avem și vreo plantă toxică pentru pisici printre ele, nu mai bine le ducem noi la serviciu, să ne bucurăm de ele, că tot stăm o grămadă de ore pe-acolo?
- Te iubește pisica doar când i-e foame? Păi care ar fi problema, am auzit că oricum mănâncă des…
- Pleci în concediu și ai pisică? Păi ce, nu zicea mama că vrea nepoți, nu mai bine se mută ea la noi dacă plecăm mai multe zile pe undeva?
Ce vreau să spun (pentru că lista asta poate continua cu muuuulte alte puncte): dacă îți dorești cu adevărat o pisică, și chiar îți asumi că viața ta se va schimba într-o măsură mai mare sau mai mică, vei găsi soluții. E important să te împaci cu ele: poate nu vor fi ideale, poate nu vor fi imediate, dar cumva vei găsi resursele pentru a rezolva orice problemă pe care ți-o imaginezi la început.
Despre asta va fi Caturday: un loc care să te ajute să iei cele mai bune decizii pentru viața ta cu pisici, așa cum o văd eu. Nu sunt medic veterinar, nici nu pot spune că mi-au trecut prin mâini zeci de pisici, și nici nu câștig nimic recomandând un produs sau un loc. Dar fiecare subiect despre care voi scrie aici va pleca de la experiența mea concretă, din dorința ca tu să nu plătești un preț (emoțional, financiar, oricare ar fi el) pentru a învăța acele lucruri (bune sau mai puțin bune) de care eu m-am lovit deja în acești 15 ani.
Și ca să închei această introducere, am mutat florile la birou, iar Rapunzel a ajuns la noi acasă. Surpriza a fost că aproape nimic din ceea ce ar fi putut merge rău, n-a mers rău de fapt.
Am aflat că fusese returnată de prima familie pentru că-i trezea dimineața prea devreme (o veste proastă pentru noi, care am fi dormit până la prânz in fiecare zi…), ceea ce acasă la noi nu s-a mai întâmplat (poate și pentru că avea tot timpul mâncare la dispoziție?! Posibil: paza bună trece primejdia rea…).
Am aflat că părul de pisică se electrizează și se lipește de covoare, așa că nu-ți zboară prin casă ca să te lase nervii în fiecare zi.
Am aflat și că fotoliile și canapeaua din dotare nu prezintă așa mare interes pentru ea (poate am avut noroc cu textura?).
Am aflat că ne e bine în continuare fără perdele dar cu draperii de creton pe care Rapunzel nici nu le-a observat.
Am aflat că Rapunzel ne iubește chiar dacă are mereu mâncare la discreție, și că și-a adaptat singură programul de somn astfel încât să nu ne deranjeze noaptea (știu, suntem norocoși…).
Am aflat că nu putem dormi fără ca ea să se cuibărească între pernele noastre, torcând calm și suficient de monoton ca să ne ia somnul.
Am aflat că o iubim necondiționat și că ea ne-a ales pe noi, nu invers.
Când știi că ești gata să adopți o pisică… sau mai multe?
Dacă te gândești deja de ceva timp la asta, probabil că este cel mai bun moment să-ți răspunzi la câteva întrebări și, în funcție de răspuns, să faci primul pas. Le enumăr pe scurt aici, dar le voi detalia pe larg și în articole viitoare dedicate fiecăruia, pentru că sunt repere importante în luarea unei decizii pe care să nu o regreți mai târziu:
- Locuința ta permite prezența unui animal? Dacă este vorba de un apartament închiriat, poți discuta cu proprietarul acest aspect, mai ales că pisicile sunt, în general, mai ușor acceptate decât câinii.
- Ai cumva o alergie care să complice viața cu o pisică? Poți afla asta foarte simplu dacă mergi în vizită la o prietenă care deține deja o pisică, și petreci câteva ore în mediul său.
- Este toată familia din casă de acord cu adopția unei pisici? Dacă doar tu vrei o pisică și partenerul tău (sau părinții cu care încă locuiești, sau colega de apartament…) nu vor să facă acest pas, o să fie mai dificil și sfatul meu e să nu grăbești lucrurile. Sau să schimbi partenerul, părinții sau colega 🙂
- Dacă vrei să adopți o pisică doar pentru că ai copii care te bat la cap că vor și ei una… asigură-te că și tu ți-o dorești acasă cu adevărat, sau cel puțin că-ți asumi acest pas. O pisică este pentru toată viața, nu doar până se plictisește copilul de jucăria nouă. Nu-i face asta unei pisici care poate va fi mai fericită în altă familie care și-o asumă cu adevărat.
- Ai plase solide la geamuri? Nu, plasele contra țânțarilor nu sunt deloc suficiente, că o pisică hotărâtă să escaladeze un geam cântărește mult mai mult și are mai multă forță decât un țânțar…
- Poți să-ți asumi costurile îngrijirii ei la un nivel decent, nu doar strict necesar, pentru toată viața? O pisică nu are nevoie doar de mâncare, apă și nisip pentru litieră, plus toată dragostea din lume. Are nevoie și de vaccinuri, de analize la anumite intervale, de medicamente de la un anumit moment încolo, și în general de acele produse și servicii care-i aduc mici bucurii și plăceri.
- Ai o soluție pentru perioada când pleci în concediu? Fie că vorbim despre o pensiune specială pentru pisici, sau de un cat sitter care să o viziteze măcar o dată pe zi, sau de o prietenă sau rudă care să se ofere să te ajute, planificarea din timp (și posibilele costuri asociate) reprezintă ceva la care să te gândești serios.
Și totuși… de ce să adopți o pisică?
Presupun că dacă ai citit până aici, această întrebare este de prisos, dar uite că aș scrie câte ceva și despre asta, să fie lucrurile clare.
Adopți o pisică dacă ți-o dorești și dacă știi că îi poți oferi o viață confortabilă pentru ea, nu (neapărat) pentru tine. E ceva la care merită să te gândești: deși poate crezi că pisica se va adapta la viața ta, de fapt tu vei învăța (dacă o vei iubi cu adevărat, desigur, ceea ce sper că este și cazul tău!) să te adaptezi la viața ei. Vei ține cont de cum este mai bine pentru pisică, odată cu fiecare decizie care va trebui luată în familie (și vei ajunge să ți se pară firesc gestul ăsta).
Nu-ți va da nici ouă, nici carne, nici lapte (există o mulțime de oameni care încă cred că animalele există pe Pământ ca să serveasca Omului cu ceva concret), te va costa bani să o îngrijești și ți se va termina lumea când viața ei (mai scurtă decât a ta, orice ai face) se va sfârși invariabil.
Cu toate acestea… dacă știindu-le, le accepți și adopți o pisică, viața ta se va îmbogăți in feluri în care nicio monedă din lume nu poate exprima exact. Vei fi iubit(ă) necondiționat, vei însemna lumea toată pentru o altă ființă, vei învăța zeci de tonalități ale mieunatului aceleiași pisici (fiecare cu propriul său dialect), vei râde până la lacrimi de câteva ori pe zi cel puțin, iar lista poate continua cu o grămadă de alte mici motive care nu se pot cumpăra vreodată cu bani. Pentru toate celelalte, vorba reclamei, există Mastercard.
Photo by Erik-Jan Leusink on Unsplash
